Războiul din Ucraina ar putea să se apropie de un moment decisiv. După negocierile la nivel înalt desfășurate în Arabia Saudită, Kievul a fost de acord cu un armistițiu provizoriu de 30 de zile, propus de Washington. În replică, SUA a reluat ajutorul militar și schimbul de informații, modificând din nou dinamica conflictului. Deși această propunere pune Rusia în situația de a răspunde, persistă îngrijorarea că ar putea servi doar la înghețarea liniilor frontului, în loc să rezolve războiul.

Pe măsura evoluării situației, o întrebare rămâne: ce rol va juca Türkiye în conturarea procesului de pace pe termen lung?

Spre deosebire de puterile occidentale, care au adoptat o poziție dură împotriva Moscovei, Türkiye s-a arătat ca un mediator pragmatic, menținând un echilibru în relațiile cu Rusia și Occidentul.

Această strategie nu este nouă—Ankara a căutat de mult timp să își valorifice poziția geopolitică pentru a menține stabilitatea regională, afirmându-și totodată autonomia strategică. Totuși, odată cu avansarea negocierilor de pace, influența diplomatică și militară a Türkiye ar putea fi decisivă pentru asigurarea unei rezoluții sustenabile.

Mediator între Est și Vest

De la începutul conflictului, Türkiye a avansat pe o linie diplomatică delicată. Ca membru NATO, a condamnat agresiunea Rusiei și a reafirmat integritatea teritorială a Ucrainei.

În același timp, a refuzat să impună sancțiuni Moscovei, menținând dialogul comercial și de securitate cu Rusia. Această abordare duală a permis facilitarea negocierilor timpurii pentru un armistițiu, desfășurate la Istanbul în 2022, și intermedierea unui acord vital privind exportul de cereale prin Marea Neagră, pentru a atenua criza alimentară globală.

Chiar și în contextul tensiunilor crescânde, președintele Recep Tayyip Erdoğan a rămas ferm în susținerea dialogului. Recent, ministrul de externe Hakan Fidan a reiterat disponibilitatea Ankarei de a găzdui noi discuții de pace, subliniind angajamentul Türkiye pentru o „pace justă și durabilă”.

Aceasta se aliniază cu politica externă mai generală a Ankarei—prevenirea unei escaladări care ar putea destabiliza regiunea Mării Negre, un scenariu ce ar reprezenta o amenințare directă pentru securitatea Türkiye.

Motive geopolitice

Deși pacea rămâne principalul motor al eforturilor de mediere ale Türkiye, interesele strategice joacă, de asemenea, un rol important. Un război prelungit în Ucraina ar putea perturba rutele comerciale regionale, afecta aprovizionarea cu energie și adânci incertitudinea economică.

Mai mult, dacă conflictul ar escalada într-o confruntare directă între Rusia și NATO, Türkiye s-ar afla într-o poziție din ce în ce mai precară. Menținând canale deschise atât cu Moscova, cât și cu Kievul, Ankara se asigură că își păstrează influența în viitoarele negocieri de securitate.

Rolul critic al Türkiye a fost subliniat și în cadrul recentului summit european de securitate de la Londra. Spre deosebire de puterile tradiționale ale UE, aliniate cu abordarea Washingtonului, includerea Türkiye a evidențiat poziția sa distinctă de punte între cadrele de securitate occidentale și interesele eurasiatice mai extinse.

Deși unii lideri europeni rămân reticenți în privința aderării Ankarei la UE, alții, precum premierul polonez Donald Tusk, s-au întâlnit cu președintele Erdoğan pe 12 martie pentru a discuta despre stabilitatea regională.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat UE să îmbunătățească relațiile cu Türkiye, subliniind necesitatea de a consolida capacitățile de securitate și apărare colectivă în contextul schimbărilor din politica SUA.

Dinamica Türkiye în NATO

Türkiye rămâne profund integrată în arhitectura de securitate a NATO. Impredictibilitatea politicii SUA—mai ales sub administrații schimbătoare—a determinat liderii europeni să-și reevalueze dependențele strategice. Cu doar câteva zile în urmă, poziția oscilantă a fostului președinte american Donald Trump față de angajamentele NATO a ridicat îndoieli cu privire la fiabilitatea Washingtonului, consolidând necesitatea ca Europa să dezvolte structuri de securitate independente. În acest context, capacitatea militară robustă a Türkiye o face un partener indispensabil pentru securitate.

În același timp, Ankara a adoptat o politică de apărare mai asertivă, investind în tehnologie militară autohtonă și extinzându-și influența în zonele de conflict cheie. Industria sa de drone a jucat un rol crucial în apărarea Ucrainei, în timp ce prezența sa navală în expansiune subliniază interesul său pentru menținerea securității în Marea Neagră.

Drumul ce urmează

Odată cu reangajarea diplomatică a SUA și un armistițiu pe masă, Türkiye trebuie acum să decidă cum să-și afirme rolul în următoarea etapă a eforturilor de pace.

Dacă Rusia acceptă propunerea, Ankara ar putea acționa ca garant, asigurând respectarea termenilor în timp ce negociază măsuri suplimentare de consolidare a încrederii. Totuși, dacă Moscova respinge oferta, influența Türkiye ar putea fi testată pe măsură ce navighează între presiunile crescânde ale aliaților NATO și legăturile sale economice cu Rusia.

Dincolo de armistițiul imediat, Ankara urmărește și beneficii pe termen lung. În schimbul eforturilor sale diplomatice, Türkiye ar putea solicita reluarea discuțiilor privind aderarea la UE, liberalizarea regimului de viză pentru cetățenii turci și îmbunătățirea acordului său vamal cu blocul european.

Având în vedere rolul său în modelarea securității europene, ar putea, de asemenea, să ceară o recunoaștere mai mare a statutului său în cadrul strategic al NATO.

Indiferent dacă armistițiul va continua sau nu, manevrele diplomatice ale Ankarei îi asigură un loc în centrul discuțiilor care vor modela ordinea post-război. Capacitatea sa de a menține autonomia strategică, în timp ce echilibrează relațiile cu aliații NATO și Rusia, îi consolidează rolul ca jucător indispensabil în diplomația globală.