După ce l-a demis pe ministrul său de finanțe, Christian Lindner, în noiembrie, cancelarul german Olaf Scholz și-a orchestrat propria cădere politică săptămâna aceasta.
Prin pierderea unui vot de încredere în Bundestag (parlamentul german), Scholz a deschis calea pentru alegeri anticipate, programate pe 23 februarie 2025.
Această manevră politică marchează sfârșitul coaliției „semafor” formată din trei partide (Social-Democrații, simbolizați de culoarea roșie, Liberalii de galben și Verzii) și semnalează un moment de cotitură pentru motorul economic al Europei.
Pofta de transformare pare să fi ajuns la final, iar opinia publică pare să prefere o întoarcere la „vremurile bune de altădată”. Prăbușirea guvernului Scholz este o poveste despre reforme ambițioase care s-au ciocnit de realități dure.
Sprijinul public pentru cancelarul Scholz a scăzut din cauza unei comunicări deficitare, a reformelor prost concepute, a ritmului prea rapid al schimbărilor și, cel mai important, a compromisului nerezolvat între restricțiile impuse de „frâna constituțională a datoriei” și necesitatea unor investiții masive în domenii cheie precum schimbările climatice, digitalizarea, infrastructura, educația, energia și apărarea.
Când coaliția lui Scholz a preluat puterea în februarie 2022, a promis o transformare națională: până la sfârșitul mandatului, Germania urma să fie o țară diferită, au declarat partenerii de coaliție.
Totuși, războiul dintre Rusia și Ucraina, care a izbucnit la doar 10 zile de la începutul mandatului, a deviat rapid aceste planuri, forțând guvernul să intre într-un mod de gestionare a crizelor.
Sancțiunile împotriva Rusiei au cauzat penurii de energie, inflația a crescut, sprijinul pentru Ucraina a venit cu costuri financiare și politice ridicate, iar cetățenii au început să se teamă de izbucnirea unui al Treilea Război Mondial.
Slăbirea sprijinului public
Acum, țara se confruntă cu doar a patra alegere anticipată din istoria sa de 75 de ani. Cum a ajuns Germania în acest punct?
Pe măsură ce coaliția tripartită a lui Scholz a întâmpinat dificultăți în implementarea agendei sale, sprijinul public a scăzut. Germanii, în mod tradițional precauți față de schimbările rapide și nepregătiți pentru costurile ridicate, au respins reformele prost comunicate și consecințele lor neprevăzute.
Fiecare membru al coaliției poate fi învinuit pentru o serie de greșeli de comunicare. Scholz, de exemplu, nu a reușit să decidă ce sisteme de armament ar trebui trimise în Ucraina, oscilând între sprijin și teamă.
Vicecancelarul Robert Habeck a considerat că sistemele de încălzire din gospodării ar fi o soluție ușoară pentru a atinge obiectivele privind schimbările climatice. Totuși, o propunere timpurie a legii a fost scursă de Liberali, iar tabloidele l-au crucificat pe Habeck, acuzându-l că este responsabil pentru „ciocanul încălzirii” care ar ruina financiar proprietarii de sisteme de încălzire pe gaz și petrol, ce ar trebui înlocuite cu pompe de căldură costisitoare.
Liberalii au deteriorat, de asemenea, reputația Germaniei în procesul decizional al Uniunii Europene, prin veto-ul lor asupra unei legislații UE, după ani de negocieri pentru un compromis între cele 27 de state membre.
Abordarea de sus în jos a guvernului a fost percepută de mulți ca fiind paternalistă, iar costurile transformării au început să depășească beneficiile percepute.
Probleme economice
Coaliția a fost afectată și de conflicte interne. Liderii social-democraților, liberalilor și verzilor, Scholz, Lindner și Habeck, în ciuda unității demonstrate inițial, s-au confruntat din ce în ce mai mult cu viziuni asupra lumii și personalități diferite.
Ambiția lui Lindner, în special, a creat tensiuni în cadrul rolului de partener junior. De asemenea, acesta a apărut ca un lobbyist al comunității de afaceri și mai puțin ca un slujitor al țării sale. Factorii externi au complicat și mai mult lucrurile. Economia Germaniei, axată pe exporturi, a fost puternic afectată de perturbările lanțului global de aprovizionare, de inflație și de crizele energetice.
Aceste dificultăți au fost cauzate parțial de sancțiunile occidentale împotriva Rusiei, războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu, atacurile asupra navelor container din Cornul Africiide către pirați Houthi sau somalezi. De asemenea, efectele pe termen lung ale pandemiei au continuat să afecteze globalizarea.
Aceste provocări au scos la iveală slăbiciuni structurale ale modelului german, inclusiv o populație îmbătrânită, lipsa forței de muncă și o lipsă de inovație, mai ales în industria auto, care nu a reușit să facă tranziția de la motoarele cu combustie la vehiculele electrice.
Ascensiunea populismului a adăugat un alt strat de complexitate peisajului politic german. În vremuri incerte, vocile extremiste de la ambele capete ale spectrului au găsit teren fertil, punând sub semnul întrebării consensul postbelic al Germaniei privind o societate liberală, deschisă, bazată pe toleranță, egalitate și incluziune.
La extrema dreaptă se află Alternativa pentru Germania (AfD), un partid naționalist, rasist, anti-migrație, care operează conform manualului populist, adresându-se emoțiilor, răspândind mesaje simpliste și încercând să submineze funcționarea sistemului politic actual.
La celălalt capăt se află Dr. Sahra Wagenknecht, o marxistă educată, fost membru al partidului comunist din Germania de Est, care și-a fondat propria mișcare, câștigând instantaneu poziția de partener junior în două guverne regionale din estul Germaniei.
Ea combină un spirit de conducere carismatic cu poziții socio-economice de stânga și o retorică naționalistă împotriva migranților. Ambele partide extremiste doresc un sistem politic diferit și ambele sunt pro-Rusia.
Pe măsură ce Germania se îndreaptă spre alegeri anticipate, alegătorii se confruntă cu o alegere clară între continuitate și populiști care pun sub semnul întrebării principiile de bază ale sistemului politic și joacă pe temerile oamenilor.
Partidele consacrate, grupate în centru, oferă variații pe teme familiare. Toate sunt pro-Uniunea Europeană, orientate spre Occident, critice față de Rusia și dedicate unei economii sociale de piață.
În schimb, partidele de la extremele spectrului promit schimbări drastice în politici, în special în afaceri externe, politica migrației, beneficii sociale și gestionarea economică.
Guvern nou, aceleași politici?
Cel mai probabil rezultat în 2025 pare să fie o rearanjare a partidelor centriste. Opoziția conservatoare este pregătită să câștige, dar nu suficient pentru a guverna singură. Acest scenariu sugerează că următorul guvern al Germaniei ar putea arăta diferit, dar ar putea acționa în mod similar cu predecesorii săi.
Pentru comunitatea internațională, aceasta înseamnă că Germania este probabil să-și mențină angajamentele față de multilateralism, NATO și UE. Totuși, speranțele pentru mișcări îndrăznețe spre o integrare europeană mai profundă sau schimbări semnificative în politica externă ar putea fi spulberate.
Alegerile viitoare reflectă o tensiune mai largă în societatea germană între nevoia de schimbare și dorința de stabilitate. Pe măsură ce presiunile externe cresc – de la o nouă administrație americană la războaie comerciale globale și amenințări de securitate – următorul guvern al Germaniei ar putea fi forțat să acționeze mai decisiv decât ar prefera electoratul său prudent.
În cele din urmă, drama politică a Germaniei, care se va desfășura în următoarele două luni de campanie electorală scurtă, servește drept microcosmos al provocărilor cu care se confruntă multe democrații occidentale: cum să navighezi schimbările necesare fără a înstrăina o populație reticentă la perturbări.
Rezultatul acestui act de echilibru va avea repercusiuni mult dincolo de granițele Germaniei, modelând viitorul Europei și rolul său pe scena globală.
Vestea bună este că Germania nu se află într-o criză profundă, iar rezultatele alegerilor nu vor duce la schimbări disruptive. O nouă compoziție a unui guvern de coaliție este perfect normală într-o democrație, dacă demosul își dorește acest lucru. Dar întrebarea rămâne: va fi suficient pentru a face față provocărilor viitoare?
