Sub luminile strălucitoare ale Centrului Cultural Ataturk din Istanbul, un băiat tânăr a pășit pe scenă, însoțit de colegii și de profesorul său. Numele lui este Muhammed Eymen. În anul 2011 fiind copil a fugit din Siria. În 2024, s-a întors împreună cu familia sa după căderea regimului Assad. Prezența lui Eymen la summit a sugerat un sentiment de încheiere: un copil crescut în Türkiye, acum pregătit să se întoarcă acasă.

Președintele Recep Tayyip Erdoğan și-a întrerupt discursul pentru a-l saluta pe Eymen la summitul intitulat „Modelul de Gestionare a Migrației în Secolul Turc”, desfășurat luni, 28 aprilie, la Istanbul. Eymen a stat alături de colegii săi și de profesorul de la Școala Primară Ahmet Kabakli. Prezența lor a ilustrat succesul integrării, solidarității și dezvoltării comune.

„Acești mici refugiați pe care îi vedeți aici sunt copiii noștri”, a declarat președintele. „Profesorii lor i-au crescut cu grijă. A fi Ansar — un termen coranic ce desemnează locuitorii din Medina care i-au primit cu ospitalitate pe primii musulmani refugiați din Mecca — înseamnă mai mult decât a oferi protecție: înseamnă a oferi un sentiment de apartenență.”

Președintele Erdoğan a vorbit despre migrație nu doar în termeni de cifre sau crize, ci ca despre o continuare a istoriei și o expresie a identității naționale. „Am spus că nu ne vom întoarce spatele celor care fug de bombe”, a declarat el, făcând aluzie la o promisiune anterioară a fostului lider al opoziției, Kemal Kilicdaroglu, de a trimite refugiații sirieni înapoi. „Nu am văzut migrația lor ca pe o criză, ci ca pe o Hijra — precum strămutarea de la Mecca la Medina. Perspectiva noastră a fost diferită.”

Pentru președintele Erdoğan, migrația nu este o chestiune de toleranță publică, ci o „datorie civilizațională”. El a menționat rolul Anatoliei ca refugiu istoric pentru evreii care fugeau de Inchiziție, creștinii din Europa de Est, exilații musulmani din Balcani și victimele regimului nazist.

„În timp ce puterile occidentale declanșează multe dintre aceste crize, ele rămân absente când vine vorba de împărțirea poverii”, a spus președintele Erdoğan. „Trei din patru refugiați de astăzi sunt găzduiți nu de țările bogate, ci de națiuni cu venituri mici și medii.”

„Astăzi, oricine este în dificultate în regiunea noastră, mulțumim lui Dumnezeu, se îndreaptă mai întâi către Türkiye ca un refugiu sigur”, a adăugat el.

Despre întoarcere, speranță și recunoștință

Un sentiment similar a fost exprimat și de foști refugiați în interviurile acordate TRT World. Familiile siriene au vorbit despre alegeri dificile, determinate nu doar de nevoia de siguranță, ci și de memorie, demnitate și dorul de casă.

Noor M., o mamă a trei copii, a explicat decizia familiei sale de a se întoarce: „Soțul meu s-a întors în Siria pentru a aranja cazarea și a găsi un loc de muncă. După aceea, se va întoarce să ne ia pe toți. Ne vom întoarce în Siria când școlile copiilor mei se vor închide la sfârșitul anului școlar. Am reușit să trăim în Türkiye în timpul războiului din Siria, dar acum, că războiul s-a încheiat, vrem să ne întoarcem acasă.”

Rana B., care a fugit din Alep împreună cu copiii săi în 2013, a reflectat asupra ambelor părți ale călătoriei: „Ne-a fost greu când am venit prima dată în Türkiye și ne-am construit viața în timpul războiului din Siria”, a spus ea. „Totuși, va fi din nou greu când ne vom întoarce în Siria pentru a o lua de la capăt—dar nu vom uita niciodată oamenii prietenoși din Türkiye care și-au deschis inimile și ne-au ajutat în aceste vremuri dificile. Prietenia noastră ca două națiuni va rămâne pentru totdeauna.”

Gestionarea migrației cu demnitate

Prof. Dr. Sare Aydin, academician la Universitatea de Comerț din Istanbul și președinte al Asociației Internaționale pentru Migrație și Refugiați, a plasat discuțiile summitului într-un context global și a declarat pentru TRT World:

„Astăzi, există aproape 260 de milioane de migranți, peste 71 de milioane de persoane strămutate și mai mult de 26 de milioane de refugiați la nivel mondial. Migrația nu este doar o alegere economică—este o chestiune de supraviețuire.”

Aydin, al cărei tată a fost muncitor invitat în Germania în 1969, și-a amintit de indignitățile excluderii. „Știu cum este să fii etichetat, să fii exclus. Migrația nu este ceva de care să ne temem. Este ceva ce trebuie gestionat—cu gândire, umanitate și curaj.”

Ea a lăudat generozitatea istorică a Türkiye: „Suntem o societate care își deschide ușile, își împarte pâinea și crede în demnitatea pentru toți. Dar trebuie să mergem dincolo de politicile pe termen scurt și să creăm cadre de integrare socială, economică și culturală—pentru că cercetările arată că doar aproximativ 30% dintre refugiați se întorc vreodată acasă.”

„Noi suntem adăpostul”

În timpul discursului său, președintele Erdoğan a declarat: „Anatolia a fost o patrie a imigranților de-a lungul istoriei. Toți cei oprimați care au fost supuși persecuției și violenței în locurile în care trăiesc au văzut întotdeauna Anatolia și pământurile Türkiye ca un refugiu sigur.”

Summitul s-a desfășurat pe fundalul unor statistici impresionante. Potrivit președintelui Erdoğan, există peste 281 de milioane de migranți la nivel mondial și mai mult de 120 de milioane de persoane strămutate forțat. Cel puțin 20 de persoane, a spus el, sunt forțate să fugă în fiecare minut din cauza războiului, dezastrelor sau persecuției.

Türkiye, a subliniat el, a primit mult mai mult decât partea sa echitabilă, găzduind în prezent 4,03 milioane de migranți, dintre care 2,77 milioane de sirieni beneficiază de protecție temporară, 1,09 milioane sunt rezidenți legali și 176.000 sunt solicitanți de azil aflați sub protecție internațională.

Președintele Erdoğan și-a încheiat discursul reafirmând fundamentul etic al abordării Türkiye: „Nu suntem doar o oprire pe drum. Noi suntem adăpostul”, a spus el. „Nu îi respingem pe cei oprimați—pentru că istoria noastră nu ne permite să o facem. Suntem moștenitorii celor care au spus: ‘Aș renunța la coroana și tronul meu, dar nu la cei care caută refugiu.’”

Tot undeva în acea viziune se afla Muhammed Eymen, tânărul elev care a trecut o graniță, a învățat o limbă, a stat pe o scenă și s-a pregătit din nou să se întoarcă acasă cu demnitate.