Politica externă a SUA față de războiul dintre Rusia și Ucraina s-a schimbat semnificativ de când președintele Donald Trump a revenit la Casa Albă la începutul acestui an. Suspendarea recentă a ajutorului militar american pentru Ucraina și oprirea fluxului de informații secrete către Kiev au consecințe serioase asupra capacității țării est-europene de a continua lupta împotriva Rusiei.
Guvernul președintelui Vladimir Zelenski se află acum sub o presiune considerabilă pentru a negocia cu Moscova. Pe 4 martie, Zelenski a declarat că Ucraina este „pregătită să se așeze la masa negocierilor” și că „echipa sa și cu el însuși sunt gata să lucreze sub conducerea puternică a președintelui Trump pentru a obține o pace durabilă”.
Un acord care ar permite Moscovei să își mențină controlul asupra teritoriilor ucrainene aflate în prezent sub ocupație rusă, împreună cu o ridicare parțială a sancțiunilor economice, ar fi favorabil pentru Kremlin. Un astfel de rezultat l-ar încuraja pe președintele rus Vladimir Putin la trei ani după ce a lansat această „operațiune militară specială” în anumite părți ale Ucrainei.
O întrebare cheie este: cum ar putea o înghețare a războiului din Ucraina printr-un acord favorabil intereselor Rusiei să afecteze imaginea Moscovei în lumea arabă?
Când Rusia și-a intensificat intervenția militară directă în Siria acum un deceniu pentru a sprijini regimul Assad, care la acea vreme controla doar aproximativ 20% din teritoriul Siriei, Moscova a transmis un mesaj puternic tuturor guvernelor din lumea arabă și dincolo de aceasta. O concluzie principală a fost că intervenția militară rusă poate preveni eficient căderea unui regim.
Aceasta a consolidat imaginea Rusiei ca un jucător global, în contrast cu SUA, care a abordat Orientul Mijlociu într-un mod pe care multe guverne arabe l-au resimțit ca fiind dezastruos și destabilizator, mai ales după invazia Irakului din 2003 și răspunsul la revoltele Primăverii Arabe, în special în Egipt, în 2011.
Pe scurt, rolul Moscovei în Siria în perioada 2015-2016 a ajutat la închiderea unui capitol din istorie în care statele arabe—și multe altele din lume, inclusiv din Occident—puteau respinge Rusia ca un jucător slab sau nesemnificativ în era post-Război Rece.
Dar, după lansarea „operațiunii militare speciale” în Ucraina, Rusia s-a confruntat cu multe probleme pe câmpul de luptă, care au subminat imaginea de forță a Moscovei. Eșecul de a obține o victorie decisivă împotriva unui vecin mult mai mic nu a trecut neobservat de liderii arabi, care au avut motive să-și reevalueze opiniile despre puterea militară rusă, influențate anterior de intervenția Rusiei în Siria în 2015-2016.
Cu alte cuvinte, liderii arabi au fost nevoiți să se întrebe dacă puterea militară a Moscovei este reală sau doar o iluzie. Deși niciun stat arab nu a luat măsuri decisive împotriva Rusiei și nici nu a rupt legăturile cu Moscova, războiul din Ucraina a determinat statele arabe să aibă mai puține motive să se îndrepte spre Kremlin pentru scopuri legate de securitate.
Pe măsură ce războiul din Ucraina a continuat, acesta a devenit prioritatea principală a Rusiei pe scena internațională. Siria, singurul stat arab care se baza pe Rusia ca garant al securității, a fost afectată de faptul că Moscova a prioritizat războiul din Ucraina, ceea ce a dus la o reducere a energiei alocate Siriei. Acest factor, printre altele, a contribuit semnificativ la căderea regimului Assad anul trecut, determinând statele arabe să se îndoiască și mai mult de ideea că Rusia ar putea deveni vreodată principalul lor partener de securitate.
Acum, dacă rușii negociază un acord în Ucraina care le este favorabil și războiul este înghețat, Moscova ar putea, teoretic, să-și redirecționeze atenția către Orientul Mijlociu. În acest context, statele arabe ar putea evalua că acesta este un moment potrivit pentru o implicare mai profundă cu Moscova.
Războiul din Ucraina a pus Rusia sub o presiune economică și militară semnificativă, determinând Moscova să redirecționeze resursele de la îndeplinirea obligațiilor din contractele de armament încheiate cu țări străine pentru a-și prioritiza propriile nevoi militare.
Cu toate acestea, Algeria a devenit recent primul client străin care a achiziționat avionul de luptă invizibil Suhoi Su-57E, iar merită analizat dacă alte state arabe vor urma exemplul Algeriei și vor aprofunda legăturile militare cu Rusia într-o perioadă postbelică în Ucraina, odată cu ridicarea sancțiunilor.
În orice caz, moștenirile războiului din Ucraina și modul în care acesta a fost, cel puțin parțial, legat de dispariția regimului Assad vor influența fără îndoială pentru mult timp modul în care oamenii de stat arabi privesc Moscova. Înghețarea războiului în sine nu va șterge îndoielile cu privire la capacitatea Rusiei de a servi ca un partener de securitate eficient. O lecție pe care mulți lideri arabi au tras-o după înlăturarea lui Assad a fost că dependența excesivă de Moscova este pur și simplu prea riscantă. În cele din urmă, este puțin probabil ca țările arabe, care s-au bazat de mult timp pe SUA pentru un „scut de securitate”, să rupă legăturile cu Washingtonul în favoarea stabilirii unor alianțe militare depline cu Moscova.
Cu toate acestea, state arabe precum Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Egiptul și chiar Siria post-Assad își vor vedea relațiile cu Rusia ca fiind în interesul lor național pe termen lung. La urma urmei, multe dintre aceste țări sunt sătule de numeroasele aspecte ale politicii externe americane. Discursul lui Trump despre o „curățare” a Fâșiei Gaza a îngrozit liderii arabi, care văd astfel de planuri de epurare etnică masivă, ce implică strămutarea forțată a 2,2 milioane de palestinieni, ca fiind extrem de periculoase din punctul de vedere al securității și stabilității regiunii.
Oricât de nerealist ar fi acest plan, dacă ar fi pus în aplicare, el ar amenința în mod direct stabilitatea Egiptului și a Iordaniei - doi aliați importanți ai SUA în Orientul Mijlociu..
În cele din urmă, oficialii arabi au fost martori la propunerea lui Trump pentru viitorul Fâșiei Gaza, care prioritizează fanteziile israelienilor de extremă dreapta în detrimentul nevoilor de securitate de bază ale statelor arabe. Acest lucru nu mai menționează sprijinul necondiționat pe care administrația Biden l-a oferit Israelului în timpul genocidului din Gaza.
Cu multe dintre aceste țări arabe ajungând să vadă Washingtonul ca fiind nesigur și incapabil să le aprecieze preocupările de securitate, puteri globale precum Rusia, care susțin o soluție cu două state pentru conflictul israeliano-palestinian, sunt uneori văzute de oficialii arabi ca fiind mai rezonabile.
În această ordine geopolitică multipolară, liderii arabi vor vedea Rusia ca un pol important, alături de China și India. Statele arabe și Rusia beneficiază în diverse moduri de pe urma relațiilor lor, iar liderii din lumea arabă vor continua să colaboreze cu guvernul lui Putin pentru a menține deschisă „banda rusă” pe autostrada multipolară pe care circulă.
Înghețarea războiului din Ucraina în termeni care fac Rusia să pară puternică va duce probabil la o percepție mai larg răspândită printre factorii de decizie și oficialii de securitate arabi că Moscova este un actor demn de implicare la un nivel mai înalt, în timp ce aceste state caută să obțină o mai mare autonomie față de SUA.
