Cum ar trebui să înțelegem declarația intens mediatizată a purtătorului de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei: „Dacă războiul este ceea ce își dorește SUA, fie că este un război tarifar, comercial sau de alt tip, suntem pregătiți să luptăm până la capăt”?

Mulți au interpretat această afirmație drept o escaladare a retoricii, cel puțin din partea Chinei. Este o declarație care sună amenințător, deoarece rareori auzim un mesaj atât de direct din partea Ministerului de Externe al Chinei, care să fie apoi amplificat pe diverse conturi oficiale de socializare din întreaga lume.

Pe scurt, nu este genul de bravură pe care o auzim adesea de la Ministerul Apărării, de la publicația Global Times sau de la așa-numiții diplomați „războinici-lup”, care fie se abat de la mesajul oficial, fie o fac la indicațiile conducerii centrale.

Mai mult, este cu atât mai surprinzător cu cât, în ultimele luni premergătoare alegerilor din SUA, declarațiile oficiale ale Chinei, precum și relatările din presa de stat au tratat Washingtonul cu mănuși, așteptând să vadă ce direcție va lua Donald Trump, fără a se lăsa atrasă într-o spirală descendentă de represalii, pe care Trump le adoră de obicei.

Acum, când este clar că noua administrație americană acționează destul de agresiv împotriva Chinei, această declarație directă semnalează că mănușile sunt scoase, cel puțin la nivel discursiv.

Ne-am putea întreba, de asemenea, dacă acest lucru marchează o schimbare de direcție la Beijing, una care pregătește terenul pentru o confruntare mai directă cu SUA. Dacă retragerea americană din Ucraina deschide în sfârșit calea pentru ca Washingtonul să-și concentreze întreaga atenție asupra Chinei, așa cum speculează unii, atunci acum este momentul ca Beijingul să adopte o poziție fermă, chiar până la punctul de a declara că este pregătit pentru război, dacă SUA îl provoacă.

Pe de o parte, o astfel de poziție este în concordanță cu afirmația Beijingului conform căreia în această nouă eră China a revenit în centrul scenei mondiale ca o mare putere, una care contribuie constructiv la emergența unei lumi multipolare.

Pe de altă parte, Trump a demonstrat în mai multe rânduri valoarea prudenței în relația cu Rusia, invocând în mod repetat spectrul unui posibil al treilea război mondial, dacă relația ar fi gestionată greșit.

Acest context este important pe măsură ce Trump încearcă să rezolve războiul președintelui Joe Biden împotriva Rusiei: liderii americani au promis o înfrângere a Rusiei și distrugerea economiei acesteia. Totuși, iată-ne astăzi, cu un președinte american care probabil va negocia termeni ce confirmă victoria Rusiei, și asta fără aliații săi sau chiar fără Ucraina la masă.

Lecția pentru China este destul de clară: dacă Trump se teme de un război mai amplu cu Rusia, dacă Rusia a rezistat NATO, Ucrainei, Europei și SUA, și a făcut-o cu o economie care a suportat atacuri devastatoare, atunci China, ca o țară mult mai puternică decât Rusia atât economic, cât și militar, ar trebui să rămână la fel de fermă, mai ales dacă administrația Trump este pregătită să testeze hotărârea Chinei.

Anul trecut, exista un consens tacit la Beijing că un al doilea mandat al lui Trump ar favoriza interesele Chinei. Desigur, existau și cei care se temeau că rezolvarea conflictului din Ucraina ar permite Washingtonului să se concentreze mai mult pe China. Dar se poate argumenta că SUA a exploatat acel conflict pentru a deteriora relațiile Chinei cu Europa.

Între timp, administrația Biden nu a fost deloc încetinită în implementarea strategiei sale de izolare a Chinei, până la punctul în care riscul unui război devenise insuportabil de mare în 2023, necesitând moderație. În același timp, devenea din ce în ce mai clar că obiectivele SUA în Ucraina urmau să eșueze.

Se poate spune că 2023 a marcat un an de eșec strategic, demonstrând limitele dure ale capacităților americane de a reimpune o ordine mondială unipolară, un an urmat de o stabilizare tot mai mare a economiei chineze și de progrese tehnologice semnificative, semnalând inutilitatea auto-distructivă a blocadei tehnologice americane.

În consecință, doctrina Biden a eșuat. Deși revenirea lui Trump ar oferi SUA o oportunitate bună de a schimba tactica, chinezii erau destul de încrezători că acesta ar fi și mai puțin eficient decât predecesorul său în mobilizarea sprijinului internațional împotriva Chinei. Ei credeau că Trump ar fi și mai probabil să alimenteze polarizarea și crizele de guvernanță în rândul aliaților americani și în SUA însăși și mai predispus să negocieze un acord comercial, așa cum s-a întâmplat în timpul primului său mandat.

Asta pentru că un război comercial aduce în cele din urmă mari suferințe americanilor, iar, destul de curând, camarazii lui Trump din Congres ar trebui să înfrunte alegătorii care doresc pacea și reducerea inflației pe care le-a promis.

Într-adevăr, dacă republicanii pierd controlul Congresului, revenirea lui Trump va fi privită ca un al doilea eșec, iar statutul de „rață șchioapă” va invoca pentru unii dintre noi populara memă chinezească despre Trump ca un „cocoș de aur”.

Deși Trump nu și-a deschis încă toate cărțile, Beijingul vede SUA explorând simultan trei posibile căi strategice. În primul rând, ar putea merge pe decuplare totală și izolare anti-China. Dar acest lucru ar putea risca să provoace un război economic, care ar putea împinge China împotriva dolarului. Acest lucru ar putea, la rândul său, duce mai direct la un conflict militar, având în vedere că economia SUA (și, implicit, puterea militară americană) este în mare parte o construcție bazată pe puterea dolarului ca monedă supranațională.

În al doilea rând, ar putea promova o politică de retragere strategică într-o sferă de influență mai restrânsă, o Nouă Doctrină Monroe, așa cum sugerează unele dintre mișcările sale, revenind în principal la emisfera vestică, unde SUA este favorizată geografic. Acest lucru ar putea fi completat cu mișcări împotriva Groenlandei și Canadei, având în vedere valoarea relativă a Nordului Global în raport cu schimbările climatice.

Între timp, China și Rusia ar trebui să-și clarifice pozițiile respective în Asia Centrală, ceea ce ar putea fi mai ușor de spus decât de făcut, în ciuda progreselor realizate de cele două prin parteneriatul strategic și prin Inițiativa Belt-Road, BRICS și Organizația de Cooperare de la Shanghai.

În al treilea rând, Trump acumulează pârghii pentru un posibil „mare târg”, unde speră să obțină cât mai mult de la China, inclusiv protecții pentru dolar, economia SUA și interesele strategice americane în Americi, în timp ce încurajează investițiile și producția chineză în SUA, depășind astfel Europa. Această posibilitate cu siguranță intrigă Beijingul și îngrozește Europa, iar dintre cele trei căi, aceasta ar putea fi cea mai realistă, una care ar trebui realizată înainte ca Congresul să ajungă la alegerile de la jumătatea mandatului.

Ar fi corect să spunem că China înțelege aceste tactici și posibile căi strategice și are planuri de urgență pentru fiecare. Între timp, să pară alarmat sau îngrijorat nu este ceva ce Beijingul dorește să comunice, deoarece exact asta încearcă Trump să provoace. Ultimul lucru pe care vrea să-l audă este că o țară mai puternică decât Rusia este pregătită de război. Și, spre deosebire de Canada, Mexic, Panama și Columbia, China nu va fi intimidată să facă concesii.