Kabul se află în pragul unui dezastru. Un raport recent realizat de Mercy Corps prezintă o imagine sumbră: capitala Afganistanului ar putea deveni primul oraș modern care rămâne complet fără apă în următorii cinci ani.
Mercy Corps, conform site-ului său oficial, este o „organizație umanitară globală” care lucrează pentru a ajuta oamenii aflați în criză să construiască „comunități sigure, juste și prospere”.
Ce este nou în această situație?
Nivelurile de apă subterană din oraș au scăzut cu până la 30 de metri în ultimul deceniu, forțând locuitorii să sape tot mai adânc.
Kabul extrage acum anual cu 44 de milioane de metri cubi mai multă apă decât poate natura să înlocuiască. Dacă această tendință continuă, acviferele care furnizează cea mai mare parte a apei orașului ar putea seca până în 2030, ceea ce ar duce la strămutarea a trei milioane de oameni.
Aproape jumătate dintre puțurile din Kabul sunt deja uscate. Peste 120.000 de foraje au fost realizate fără reglementări, iar multe fabrici și sere continuă să pompeze apă subterană fără niciun control asupra limitelor.
Locuitorii sapă acum mai adânc ca niciodată, unele puțuri ajungând până la 300 de metri sub pământ — aproape cât lungimea Turnului Eiffel. Peste jumătate dintre gospodăriile chestionate au declarat că au fost nevoite să refacă forajele cel puțin o dată la cinci ani, iar unele chiar de cinci ori.
Apa care mai este disponibilă este adesea nesigură. Până la 80% din apa subterană a orașului este poluată cu ape reziduale și substanțe chimice precum arsenicul și nitrații. În multe părți ale Kabulului, deșeurile brute din toalete și fabrici se scurg direct în sol sau în canale deschise, poluând și mai mult sursele de apă. Localnicii raportează frecvent apă care miroase urât, are un gust ciudat sau provoacă îmbolnăviri.
De ce este important?
Astăzi, doar 20% dintre locuințele din Kabul sunt conectate la rețele de apă. Kabul a fost epicentrul forțelor coaliției conduse de SUA, care au invadat Afganistanul timp de două decenii. Sute de miliarde de dolari au fost cheltuite pentru a înfrânge talibanii, care acum sunt la guvernare.
Raportul este o mărturie a corupției care a afectat guvernele susținute de Occident în Kabul. Un proiect al Băncii Mondiale, în valoare de 40 de milioane de dolari, lansat în 2006, avea ca scop conectarea a jumătate din oraș la rețeaua de apă până în 2010, dar acest obiectiv nu a fost niciodată atins.
Majoritatea oamenilor se bazează acum pe puțuri sau cumpără apă de la furnizori privați. Unele familii cheltuiesc până la 30% din venitul lor doar pe apă. În districtul Khair Khana, costul apei a depășit chiar și prețul alimentelor pentru multe gospodării. Cisternele de apă percep până la 5 dolari pe metru cub, de 12 ori mai mult decât prețul istoric.
Criza nu este doar una de mediu, ci și una umanitară, economică și politică. Lipsa apei a dus deja la închiderea unor școli și clinici medicale. Recoltele sunt compromise din cauza salinității crescute și a scăderii nivelului apei subterane. Prețurile grâului au crescut cu 40% din 2021, iar până la 500.000 de locuri de muncă în agricultură sunt în pericol. Multe familii se îndatorează doar pentru a cumpăra apă.
Context general
Kabul depinde, aproape în totalitate, de zăpada care se topește din Munții Hindu Kush pentru a-și satisface nevoile de apă. Însă criza climatică a redus cantitatea de zăpadă cu aproape 20% din 2014, iar iernile mai scurte înseamnă acumulări mai mici de zăpadă. În iarna 2023-2024, țara a primit doar aproximativ jumătate din precipitațiile normale.
Ultima secetă, care a durat din 2021 până în 2024, a afectat peste 11 milioane de oameni. Supravegherea guvernamentală este slabă. Regulile privind forajele sunt neclare și rareori aplicate. Unele companii de foraj operează fără permise, în timp ce altele susțin că este ușor să obțină aprobări rapid dacă au conexiuni guvernamentale.
Între timp, o mare parte din infrastructura de apă a orașului este fie deteriorată, fie incompletă. O stație majoră de tratare a apei din Baghrami, construită cu sprijin american, nu a funcționat niciodată la capacitate maximă. Totuși, un proiect mai mic din districtul Surobi, finalizat în 2024, furnizează acum apă curată pentru peste 1.200 de gospodării, demonstrând că soluțiile la nivel comunitar, cu costuri reduse, pot funcționa.
Dar aceasta nu este întreaga poveste.
Rădăcinile crizei apei din Kabul depășesc secetele și geografia; ele se află și în decenii de planificare deficitară și ajutor internațional gestionat prost. Experții spun că prezența internațională în Afganistan după 2001 a adus miliarde de dolari, dar puțin din acești bani au fost investiți în infrastructura de apă pe termen lung. O mare parte din ajutor a finanțat eforturi temporare sau fragmentate care au ignorat nevoile complexe ale sistemelor de apă din Kabul.
Mai mult, un raport din 2020 al Inspectorului General Special al SUA pentru Reconstrucția Afganistanului a constatat că aproximativ 19 miliarde de dolari — aproape o treime din tot ajutorul pentru reconstrucție — au fost pierduți din cauza fraudei, risipei sau abuzurilor, subliniind eșecurile strategiilor de dezvoltare anterioare.
Ce urmează?
Proiectele mai mari sunt blocate. Barajul Shahtoot, întârziat de mult timp, ar putea furniza apă pentru două milioane de locuitori, dar încă nu are finanțare și se confruntă cu obstacole politice cu Pakistanul vecin. O conductă propusă din râul Panjshir ar putea reduce dependența orașului de apa subterană, dar așteaptă aprobarea guvernului și investiții.
Reducerile ajutoarelor internaționale au agravat situația. De când talibanii au revenit la putere în 2021, aproape 3 miliarde de dolari pentru finanțarea apei și salubrității (WASH) au fost înghețate. Peste 50 de organizații umanitare au fost nevoite să-și reducă sau să-și oprească operațiunile în țară. O platformă-cheie de coordonare numită ReportHub a fost suspendată din cauza lipsei de fonduri.
Fără acțiuni urgente, Kabul se îndreaptă spre un „dezastru umanitar fără precedent”, avertizează raportul Mercy Corps.
