Noua politică educațională a Indiei a reaprins o dezbatere veche despre limbă și guvernare, cu o opoziție puternică din partea statului sudic Tamil Nadu, care consideră că se încearcă impunerea limbii hindi.

Controversa ridică întrebări mai ample despre multilingvism, federalism și identitatea națională într-o democrație diversă. Totul a început luna trecută, când Consiliul Central pentru Educație Secundară (CBSE) a publicat un proiect ce propune susținerea a două examene de bacalaureat pentru clasa a 10-a începând cu anul 2025-2026. Această propunere a generat mai multe întrebări legate de limbile incluse în examene. Conform proiectului CBSE, s-au propus modificări în subiectele de limbă pentru examenul de clasa a 10-a, comparativ cu curriculumul existent pentru anul 2024-2025, așa cum este listat pe site-ul oficial al CBSE.

În proiectul pentru clasa a 10-a, engleza și hindi au fost propuse ca Limba 1 și Limba 2 în cadrul grupurilor de subiecte, în timp ce alte limbi regionale și străine au fost incluse în grupul de limbi regionale și străine.

Context istoric: diversitatea lingvistică a Indiei

India găzduiește peste 1.300 de limbi, dintre care 22 sunt recunoscute oficial prin Constituție. Deși hindi este cea mai vorbită limbă, aceasta este limba maternă pentru doar aproximativ 44% dintre indieni.

Tamil Nadu, cel mai sudic stat al Indiei, a rezistat de mult timp eforturilor de promovare a limbii hindi la nivel național, considerând-o o amenințare la adresa patrimoniului său lingvistic dravidian. Rezistența datează din anii 1960, când protestele masive din Tamil Nadu au forțat guvernul indian să adopte o politică prin care engleza, alături de hindi, să continue să fie limbă oficială. Acest compromis a fost menținut timp de decenii, dar noile inițiative guvernamentale au reaprins tensiunile.

Controversa actuală: NEP 2020 și problema limbii

Dezbaterea a reapărut odată cu Politica Națională de Educație 2020 (NEP 2020) și o directivă guvernamentală recentă care cere ca finanțarea centrală pentru proiectele educaționale să prioritizeze instituțiile de limbă hindi.

Prim-ministrul statului Tamil Nadu, M.K. Stalin, s-a opus acestei măsuri, susținând că subminează drepturile statelor care nu vorbesc hindi. Guvernul central, condus de Partidul Bharatiya Janata (BJP), argumentează că promovarea limbii hindi favorizează unitatea națională și îmbunătățește perspectivele de angajare. Criticii, însă, susțin că această politică dezavantajează vorbitorii de alte limbi, în special în ceea ce privește locurile de muncă în guvernul federal și accesul la educație superioară.

Tamil Nadu a acuzat guvernul federal că a reținut 247 de milioane de dolari în fonduri pentru educație din cauza refuzului său de a implementa NEP 2020. Prim-ministrul M. K. Stalin a cerut prim-ministrului Narendra Modi să elibereze fondurile, afirmând astfel: „Tamil Nadu nu va fi șantajat să cedeze.”

Săptămâna aceasta, disputa a escaladat în parlament, când ministrul educației, Dharmendra Pradhan a acuzat partidul lui Stalin, Dravida Munnetra Kazhagam (DMK), de „crearea de probleme” și de a fi „nedemocratic și necivilizat,” ceea ce a provocat proteste din partea partidului de guvernământ din Tamil Nadu.

O chestiune de federalism și identitate

În centrul problemei se află federalismul – echilibrul dintre autoritatea centrală și autonomia statelor. Opoziția Tamil Nadu este bazată pe temerile legate de dominația lingvistică și culturală, ecou al preocupărilor din alte democrații multilingve, precum Canada (franceză vs engleză) și Belgia (olandeză vs franceză).

Rezistența Tamil Nadu față de hindi datează din 1937, când protestele conduse de reformatorul social Periyar au forțat guvernul din Madras Presidency să renunțe la hindi obligatoriu în școli. Mișcarea anti-hindi s-a intensificat în 1965, punând capăt dominației Congresului în stat și consolidând politica strictă a Tamil Nadu de două limbi – tamilă și engleză – spre deosebire de formula de trei limbi, urmată în alte părți ale Indiei.

Dezbaterea a reapărut odată cu NEP 2020, care recomandă trei limbi, inclusiv două „native Indiei”. Prim-ministrul M.K. Stalin susține că aceasta va duce la impunerea limbii hindi, întărind opoziția Tamil Nadu.

Expertul în educație, Dr. V Niranjanaradhya, observă că, în timp ce statele din sudul Indiei au urmat formula de trei limbi – inclusiv hindi – nordul Indiei a ignorat în mare măsură obligația de a învăța o limbă sud-indiană, ceea ce face ca politica să fie „un eșec.” El avertizează că „lumea se îndreaptă spre multilingvism, dar aici încă impunem o singură limbă”.

Tamil Nadu se teme că politica ar putea favoriza statele vorbitoare de hindi, adâncind inegalitățile. Disputa reflectă nu doar preocupările legate de educație, ci și anxietăți mai largi legate de centralizare versus autonomie regională.

Comparații globale: politici lingvistice și educaționale

Provocările lingvistice ale Indiei reflectă dezbaterile din alte națiuni multilingve. În Canada, Quebec-ul a apărat cu fermitate franceza împotriva dominației englezei. În Elveția, patru limbi oficiale coexistă prin politici federale atente care evită favorizarea uneia în detrimentul celorlalte.

Provocarea Indiei este unică prin amploarea sa, dar principiul de bază rămâne: cum poate o națiune multilingvă să asigure o educație și o guvernare echitabilă fără a marginaliza vreun grup?

Un raport UNESCO subliniază importanța educației multilingve, afirmând că „copiii învață cel mai bine în limba maternă.” Politicile, care favorizează o limbă în detrimentul altora, pot afecta rezultatele învățării și pot limita oportunitățile pentru milioane de elevi.

Ce urmează?

Cu Tamil Nadu conducând rezistența lingvistică în India, dezbaterea este departe de a se încheia. Guvernul central ar putea fi nevoit să-și regândească abordarea pentru a asigura echitatea educațională în regiunile lingvistice diverse. Întrebarea mai amplă rămâne: poate India să echilibreze coeziunea națională cu diversitatea sa lingvistică bogată?

Pentru moment, conflictul subliniază o problemă fundamentală cu care se confruntă toate societățile multilingve – cum să acomodeze pluralitatea lingvistică fără a dilua identitatea națională.