Canada a anunțat că va recunoaște statul Palestina la cea de-a 80-a sesiune a Adunării Generale a Națiunilor Unite, în septembrie 2025, cu condiția ca Autoritatea Palestiniană să realizeze reforme cheie, și a avertizat că posibilitatea unei soluții cu două state „se erodează sub ochii noștri”.
„Canada a fost mereu angajată față de o soluție cu două state – un stat palestinian independent, viabil și suveran, care să coexiste în pace și securitate alături de statul Israel”, a declarat prim-ministrul Mark Carney într-un comunicat.
„Timp de decenii, s-a sperat că acest rezultat va fi atins printr-un proces de pace bazat pe o înțelegere negociată între guvernul israelian și Autoritatea Palestiniană. Din păcate, această abordare nu mai este viabilă.”
Carney a menționat mai multe evoluții care au subminat procesul de pace, inclusiv extinderea accelerată a coloniilor israeliene în Cisiordania ocupată și în Ierusalimul de Est, inițiativele parlamentului israelian de a anexa părți din Cisiordania ocupată și agravarea crizei umanitare din Gaza, cu acces restricționat la ajutoare.
„Suferința tot mai profundă a civililor nu lasă loc pentru întârzierea unei acțiuni internaționale coordonate”, a spus Carney.
Recunoașterea depinde de reforme
Recunoașterea Palestinei de către Canada va fi condiționată de reformele de guvernare ale Autorității Palestiniene. Acestea includ angajamente din partea președintelui Mahmoud Abbas de a organiza alegeri generale în 2026, la care Hamas nu va participa, și de a asigura demilitarizarea viitorului stat palestinian.
Carney a cerut, de asemenea, eliberarea imediată a ostaticilor luați de Hamas pe 7 octombrie, dezarmarea grupului și excluderea acestuia din orice rol de guvernare a Palestinei.
„Canada va sprijini întotdeauna cu fermitate existența Israelului ca stat independent în Orientul Mijlociu, trăind în pace și securitate”, a marcat premierul.
„Orice cale către o pace durabilă pentru Israel necesită, de asemenea, un stat palestinian viabil și stabil, care să recunoască dreptul inalienabil al Israelului la securitate și pace.”
Înaltul oficial a susținut că Canada va colabora cu partenerii internaționali pentru a dezvolta un plan de pace credibil și pentru a asigura livrarea pe scară largă a ajutoarelor umanitare în Gaza.
„Canada va fi un partener constructiv în realizare unei păci juste, semnificative și durabile în regiune, care să respecte demnitatea, securitatea și aspirațiile tuturor palestinienilor și israelienilor.”