Într-o acțiune mult așteptată Uniunea Europeană a decis să simplifice procedurile de obținere a vizelor Schengen pentru cetățenii turci. Totuși, există o condiție: aceasta se aplică doar celor care au „un istoric de călătorii confirmat” și va fi implementată în cadrul unui nou sistem denumit „cascadă”.

Iată ce trebuie să știți despre această schimbare.

Începând cu 15 iulie 2025, solicitanții eligibili vor putea obține treptat vize cu valabilitate mai lungă și intrări multiple — de la un an la cinci ani — dacă vizele anterioare au fost „utilizate în mod legal”, conform declarației oficiale a UE.

Deși decizia a fost salutată ca un pas către îmbunătățirea mobilității și cooperării, experții avertizează că implementarea sa ar putea rămâne mai degrabă simbolică decât sistemică. Întrucât întârzierile, respingerile și inconsecvențele în eliberarea vizelor continuă să frustreze solicitanții turci, această nouă măsură trezește atât speranță, cât și scepticism.

„Este o decizie importantă pentru cetățenii turci”, spune Faik Tanrikulu, profesor asociat de științe politice la Universitatea Medipol din Istanbul. „Dar să fim sinceri, nu este o politică cu totul nouă. Vizele pe termen lung, cu intrări multiple — de la trei luni la cinci ani — erau deja acordate la discreția ofițerilor consulari individuali.”

„Ceea ce a făcut acum Comisia este să elimine această putere discreționară din mâinile individuale și să o transforme într-o așteptare standard. Aceasta este adevărata valoare a deciziei”, explică el.

Totuși, chiar și această standardizare, notează Tanrikulu, vine cu ani de întârziere. „Încă din 2013, Türkiye și UE au început să discute despre o foaie de parcurs pentru liberalizarea regimului de vize. Până acum, ar fi trebuit să vorbim despre călătorii fără viză pentru cetățenii turci, nu despre facilități de bază.”

Tanrikulu face referire la acordul din 18 martie 2016 dintre UE și Türkiye ca un punct de cotitură în relațiile dintre cele două părți, în special în ceea ce privește problema migrației. „Problema refugiaților a forțat UE să reia discuțiile cu Türkiye. În acea perioadă Türkiye a primit promisiuni privind liberalizarea regimului de vize, actualizarea Uniunii Vamale și sprijin financiar pentru refugiații sirieni”, subliniază el.

„În schimb, Türkiye trebuia să îndeplinească 72 de criterii specifice, de la pașapoarte biometrice la măsuri anticorupție. Astăzi 67 dintre acestea sunt deja îndeplinite. Totuși, UE continuă să amâne liberalizarea completă, invocând cele cinci criterii rămase”, deplânge el.

Această inconsecvență, argumentează Tanrikulu, se apropie de standarde duble. „Uitați-vă la Georgia. Nici măcar nu negociază aderarea la UE, totuși cetățenii săi pot călători fără viză. Cetățenii turci, pe de altă parte, se confruntă cu rate de respingere de 40 până la 60% în țări precum Estonia și unele state scandinave. Chiar și solicitanții ruși și chinezi, în ciuda tensiunilor geopolitice, au adesea șanse mai mari decât turcii.”

Dar cum rămâne cu solicitanții care depun cererea pentru prima dată?

Jurnalista și antreprenoarea Fatma Menal Akin, care urmează în prezent un masterat la Rome Business School, rămâne și ea precaută.

„Da, această decizie poate simplifica procesul pentru persoanele care au călătorit deja în spațiul Schengen și au menținut un istoric bun. Dar nu spune nimic despre solicitanții care depun cererea pentru prima dată — persoane care au motive academice sau profesionale legitime de a călători, dar nu au un istoric de vize. Ei sunt complet excluși din această ecuație.”

Pentru Akin, anunțul lipsește, de asemenea, de transparență și aplicabilitate. „Cum este comunicată această decizie ambasadelor și consulatelor din țări precum Germania, Italia sau Spania? Sunt ele obligate să o respecte? Și dacă nu o fac, ce opțiuni are un solicitant respins? Se poate adresa instanțelor, așa cum au făcut studenții turci în Italia?”

Acea referință la Italia este deosebit de elocventă. În ultimele luni mulți studenți turci s-au confruntat cu întârzieri excesive și respingeri directe pentru vizele de student de la consulatul italian din Istanbul. „Aceasta nu a fost doar o problemă birocratică”, remarcă Akin. „A dus la pierderi reale, personale. Unii studenți au intentat procese și au câștigat. Curtea Regională Lazio a decis că consulatul italian a acționat ilegal, iar abia atunci acei studenți au putut obține vize.”

Astfel de victorii legale evidențiază fragilitatea sistemului. „Nu ar trebui să dai în judecată un consulat străin doar pentru a putea frecventa o universitate la care ai fost deja acceptat”, argumentează Akin. „Acest lucru arată cât de defectuos este mecanismul.”

„Un joc de noroc”

Profesorul Tanrikulu de la Universitatea Medipol din Istanbul nu este optimist nici în privința aplicării directivei. „Chiar și cu directiva Comisiei, consulatele pot continua să găsească motive pentru a respinge cererile. Și în multe țări încă nu există o procedură formală de apel. Acest lucru este profund problematic. Unele consulate au eliminat chiar și dreptul de apel în totalitate.”

Această lipsă de proceduri corecte, notează Tanrikulu, transformă sistemul într-un joc de noroc. „Poți să fi depus toate documentele și să fi îndeplinit toate cerințele, dar dacă ofițerul consular decide că ești un risc, pe baza unor criterii vagi sau nedeclarate — nu poți face nimic. Decizia este definitivă.”

Mai mult, Akin subliniază că facilitarea eliberării vizelor pentru călătorii repetate nu este o idee revoluționară. „Era deja o practică obișnuită înainte de pandemie. Dacă ai fost în Europa de câteva ori și te-ai întors la timp, adesea primeai vize pentru perioade mai lungi. Vizele de afaceri sau pentru familie erau relativ ușor de obținut. Nu este vorba de o inovație, ci de un plasture pe un sistem defect.”

„O picătură în ocean”

Deci, ce este cu adevărat nou? Ambii experți sunt de acord că decizia Comisiei Europene este mai bună decât nimic. Dar impactul său rămâne limitat, mai ales în absența unei aplicări obligatorii sau a unui mecanism care să asigure corectitudinea între diferitele consulate.

„În cele din urmă, această decizie pare o picătură în ocean”, spune Akin. „Sună bine pe hârtie, dar fără implementare și responsabilitate, riscă să fie doar o măsură de fațadă. Iar asta, la rândul său, adâncește frustrarea publicului — nu doar față de politica vizelor, ci și față de relația UE-Türkiye în general.”

Pentru Tanrikulu, miza este și mai mare. „Mobilitatea nu este doar despre turism sau educație. Este despre înțelegerea și încrederea reciprocă între societăți. În acest moment, regimul vizelor este unul dintre cele mai mari obstacole în calea acestei încrederi.”