Ca lucrător umanitar, sunt motivat de convingerea că munca mea aduce o diferență tangibilă în viețile a milioane de copii. Principiul că toate viețile umane au valoare egală este cel care alimentează determinarea mea și a colegilor mei, chiar și în fața unor provocări imense.

Totuși, astăzi ne confruntăm cu o criză mult mai gravă decât ne-am fi putut imagina vreodată: realitatea insuportabilă de a alege ce vieți să salvăm și pe care să le lăsăm în urmă. Aceasta nu este o dilemă pe care o putem – sau ar trebui – să o acceptăm.

Reducerile recente ale ajutoarelor externe forțează organizațiile umanitare să ia decizii imposibile. Într-un moment în care unul din 11 copii la nivel global are nevoie de asistență umanitară, suntem obligați să prioritizăm o criză în detrimentul alteia, o comunitate în detrimentul alteia și, în cele din urmă, viața unui copil în detrimentul altui copil.

Deja, am fost nevoiți să luăm decizii sfâșietoare de a opri programe care salvează vieți. Mă refer la tratamentul pentru copiii cu malnutriție severă sau la sprijin medical esențial pentru nou-născuții din zone de război. Aceasta nu este doar o provocare logistică; este o criză etică care lovește în inima misiunii noastre, în sufletul nostru și în tot ceea ce apărăm.

Principii amenințate

Save the Children a fost fondată acum mai bine de un secol de Eglantyne Jebb, o femeie cu un curaj moral și convingeri extraordinare. Ea a înființat o organizație dedicată apărării drepturilor copiilor, salvării vieților, protejării familiilor, alinării suferinței și restabilirii demnității.

Astăzi, ne desfășurăm activitățile în 115 țări, sprijinind direct peste 105 milioane de copii anual. Suntem adesea printre primii care răspund în situații de urgență, iar angajamentul nostru față de fiecare copil, oriunde, este de neclintit.

Cu toate acestea, principiile noastre se află sub o amenințare fără precedent.

Într-o eră a crizelor globale în escaladare – conflicte, schimbări climatice și instabilitate economică – multe dintre cele mai bogate națiuni ale lumii își reduc bugetele de ajutor. SUA, Marea Britanie, Germania, Australia, Suedia, Danemarca, Franța, Olanda și alte țări donatoare tradiționale renunță la angajamentele lor de solidaritate internațională, contribuind la un declin periculos al asistenței globale.

Reducerea ajutoarelor nu este doar un eșec al moralității, ci și o greșeală strategică.

Eșecul în abordarea sărăciei, instabilității și crizelor de sănătate la nivel mondial nu face decât să adâncească insecuritatea globală, alimentând strămutarea populațiilor, șocurile economice și conflictele. Aceste probleme nu respectă granițele; ele se propagă în întreaga lume. Când întoarcem spatele celor mai vulnerabili, semănăm semințele viitoarelor crize care, inevitabil, vor ajunge și pe țărmurile noastre, iar copiii suportă întotdeauna cea mai gravă povară.

În 2024, un număr record de 120 de milioane de persoane au fost strămutate forțat din cauza războaielor, violenței și persecuției – aproximativ echivalent cu populația Japoniei – persoanele strămutate petrecând, în medie, peste un deceniu departe de casă. De nenumărate ori îi auzim spunând că cel mai mare vis al lor este să se întoarcă. Ajutorul joacă un rol esențial în a-i ajuta să se întoarcă.

În Ucraina, am ajutat familii precum cea a Nataliei* și a fiicei sale Sofia* să își repare casa avariată de război. În Etiopia, am sprijinit femei precum Rukia* să înceapă mici afaceri și să-și reconstruiască viețile. Ajutorul reconstruiește societăți, promovează stabilitatea și stimulează redresarea economică.

Ajutorul sprijină, de asemenea, persoanele care rămân blocate în locurile în care au fost strămutate,, pentru care nu se poate găsi o soluție. Precum Aliya* și Zahra*, două fete din tabăra de detenție Al Hol din Siria. Ele au crescut acolo. Nefiind binevenite în țările lor, fețele lor arată licăriri de speranță, dar ochii lor spun o poveste de vinovăție greșit atribuită pentru ceva ce nu au comis.

Lipsa de viziune

Deciziile mioape de a reduce ajutoarele fac lumea mai puțin sănătoasă, mai puțin sigură și mai puțin prosperă. Procentul copiilor care trăiesc în zone de conflict s-a dublat aproape în ultimii 30 de ani, în timp ce cheltuielile militare globale au crescut la 2,4 trilioane de dolari în 2023. Între timp, investițiile în prevenirea conflictelor și ajutorul umanitar scad.

Apelul umanitar global pentru 2025 solicită 44,7 miliarde de dolari pentru a oferi ajutor vital pentru 190 de milioane de persoane din 32 de țări și nouă regiuni care găzduiesc refugiați. Dacă ar fi finanțat integral, aceasta ar însemna aproximativ 235 de dolari pe persoană pe an, 20 de dolari pe lună sau 65 de cenți pe zi – mai puțin decât o ceașcă de cafea în multe țări occidentale. Apelul pentru 2024 a fost finanțat în proporție de 45%. A numi ajutorul ineficient nu este doar nesincer, ci și o manipulare cinică a sentimentului public.

În Gaza, Haiti și Sudan, echipele noastre sunt copleșite de numărul mare de copii – unii abia la vârsta școlară – care au nevoie de sprijin psihosocial după ce au asistat la orori pe care niciun copil nu ar trebui să le îndure.

În Republica Democrată Congo, grupurile armate vizează și răpesc în mod deliberat copii pentru eventuala recrutare. Nu ne putem permite să ignorăm aceste realități. Investiția în dezvoltare și asistență umanitară nu este caritate – este o necesitate strategică și, mai presus de toate, o obligație morală. Scăderea ajutoarelor nu va face decât să adâncească crizele, creând un ciclu de instabilitate care va costa mult mai mult dacă va fi lăsat să fie abordat mai târziu.

Alegeri imposibile

Cu finanțări în scădere, lucrătorii umanitari sunt forțați să facă alegeri imposibile. Să hrănim copiii din zonele afectate de secetă sau să oferim îngrijire medicală celor din regiuni devastate de război? Să răspundem la inundații sau să investim în reziliența climatică? Fiecare decizie înseamnă că unii copii vor primi acel ajutor vital – în timp ce alții nu.

Această povară morală este foarte grea pentru toți lucrătorii umanitari. Și acum mai mult ca niciodată. Save the Children crede că viața fiecărui copil are aceeași valoare, dar realitatea crudă este că reducerea finanțării va aduce cu sine pierderea mai multor vieți.

Peisajul global se schimbă, cu noi puteri, alianțe în schimbare și imprevizibilitate crescândă. Aceste schimbări aduc noi riscuri pentru misiunea noastră. Întrebarea nu este dacă ne putem permite să continuăm să oferim ajutor – ci dacă ne putem permite să nu o facem. Acesta este un moment care cere solidaritate și responsabilitate comună. Fără acestea, riscăm să anulăm decenii de progrese în reducerea sărăciei, sănătate și educație.

Guvernele joacă un rol de neînlocuit în susținerea eforturilor de ajutorare. Nu putem normaliza un viitor în care salvarea unor vieți înseamnă acceptarea pierderii altora. Pentru că trebuie să ne întrebăm din ce motiv este o viață considerată mai puțin valoroasă?

Așa cum spunea fondatoarea noastră, Eglantyne Jebb: „Trebuie să atingem imaginația lumii. Lumea nu este lipsită de generozitate, ci este lipsită de imaginație și foarte ocupată.”

Este timpul să ne reimaginăm o lume în care compasiunea și solidaritatea internațională între comunități triumfă din nou asupra cinismului, neîncrederii și divizării – o lume în care viața fiecărui copil contează cu adevărat.

*Numele au fost schimbate pentru a proteja identitatea persoanelor