Bilanțul morților în urma inundațiilor catastrofale din statul american Texas a crescut la cel puțin 27, inclusiv nouă copii, au declarat sâmbătă autoritățile locale.
„Până acum am evacuat peste 850 de persoane nevătămate, opt persoane rănite și am recuperat 27 de cadavre, dintre care 18 sunt adulți, nouă sunt copii”, a declarat șeriful din Kerr Country, Larry Leitha.
Inundațiile au început joi târziu și au continuat până în primele ore ale zilei de vineri, în timp ce ploile torențiale au făcut ca nivelul râului Guadalupe să crească de peste 11,8 metri, depășind a doua cea mai mare inundație din istoria modernă a regiunii, înregistrată în 1987.
Locotenentul guvernatorului din Texas, Dan Patrick, a declarat anterior că aproximativ 20 de persoane sunt încă date dispărute, multe de la Camp Mystic, o tabără de vară doar pentru fete.
Descriind dezastrul ca fiind „nivel catastrofal”, Patrick a confirmat că „sute de persoane”, alături de cel puțin 14 elicoptere și 12 drone, se află la fața locului desfășurând operațiuni de căutare și salvare.
Declarația de dezastru, semnată de judecătorul districtului, Rob Kelly, a precizat că inundațiile au cauzat „daune extinse și grave, răniți și pierderi de vieți omenești” și că există „un pericol iminent de repetare a acestora”.
Sărbătorile prilejuite de 4 iulie în district au fost anulate, în timp ce apele au inundat parcurile și au forțat evacuarea gospodăriilor de-a lungul râului.
Rezidenții au fost îndemnați să se adune în adăposturi și să se mute pe un teren mai înalt dacă se aflau în apropierea pâraielor sau râurilor.
Familiile imploră
Zeci de familii au împărtășit în grupurile locale de Facebook că au primit apeluri telefonice îngrozitoare de la serviciile de siguranță care le-au informat că fiicele lor nu au fost încă găsite printre cabanele taberei spulberate de ape și copacii doborâți.
Camp Mystic a declarat într-un email către părinți că, în cazul care nu au fost contactați direct, copilul lor este localizat.
Tabăra se află pe o fâșie de teren cunoscută ca "aleea inundațiilor fulger", a declarat Austin Dickson, CEO al Community Foundation of the Texas Hill Country, o fundație caritabilă care colectează donații pentru a ajuta organizațiile nonprofit care răspund la dezastru.
"Când plouă, apa nu se infiltrează în sol", a spus Dickson. "Se scurge pe deal."
Conducătorii taberei au spus că au rămas fără curent electric, Wi-Fi și apă curentă, iar autostrada care duce la tabără a fost devastată de inundații.
Alte două tabere de pe râu, Camp Waldemar și Camp La Junta, au declarat în postări pe Instagram că toți participanții și personalul de acolo sunt în siguranță.