Nu există alt oraș în lume ca Istanbul — unde continentele se întâlnesc, imperiile dorm sub piatră, iar timpul pare să se scurgă, mai degrabă decât să înainteze.

Dar poate că nicăieri acest lucru nu este mai literal decât într-un teatru întunecat de lângă Moscheea Ayasofya, unde Legendele Istanbulului prind viață în fiecare seară, ca prima experiență de teatru imersiv din Türkiye, inspirată din miturile sale.

O fuziune de tehnologie, coregrafie, sunet și poveste, Legendele Istanbulului, spectacol lansat în aprilie 2025, nu doar descrie trecutul Istanbulului — îl reînvie. Nu într-un muzeu, nu într-o sală de clasă, ci pe o scenă vie, pulsândă, la doar câțiva metri de reperele care au dat naștere acestor povești.

„Nu am vrut doar să informăm. Am vrut ca oamenii să simtă Istanbulul”, spune Murat Ceylan, creatorul și regizorul spectacolului. „Când spectacolul se termină și ieși afară, te afli față în față cu străzile unde s-au născut aceste povești.”

Spre deosebire de producțiile scenice tradiționale sau reconstituirile istorice, Legendele Istanbulului există la intersecția dintre arta imersivă și diplomația culturală. Proiecțiile vizuale se îmbină perfect cu arhitectura istorică a Istanbulului, în timp ce dansatorii întruchipează amintiri readuse la viață. La doar câțiva pași de Cisterna Basilica, spectacolul se desfășoară în mijlocul unui patrimoniu imperial de secole — transformând mitul în spațiu și spectatorii în participanți.

În fiecare zi, la ora 16:00, vizitatorii locali și din străinătate pot duce experiența mai departe la Centrul de Arte Yücel din Fatih — probând costumele de spectacol și intrând ei înșiși în poveste, devenind parte din legenda vie a Istanbulului.

Ceea ce face acest spectacol și mai remarcabil este originea sa: Murat Ceylan, un inginer industrial format la Universitatea Boğaziçi, a schimbat sistemele și foile de calcul pentru lumini și legende. „Ingineria m-a învățat să construiesc cadre. Iar acest spectacol este un sistem viu — emoțional, istoric, vizual”, spune el.

„Dar Istanbulul avea nevoie de ceva propriu. Ceva atemporal, dar urgent acum.”

Acest spectacol este primul din Türkiye care aduce la viață un format de povestire multisenzorială, folosind scenografie digitală și design spațial pentru a imersa publicul în legendă.

De ce aceste opt legende?

Sufletul spectacolului constă în selecția a opt povești fundamentale — fiecare aleasă nu doar pentru faimă, ci pentru textura emoțională și profunzimea istorică. „Nu am ales cele mai evidente legende doar pentru spectacol”, explică Ceylan.

„Am căutat relevanță emoțională. Unele povești își au rădăcinile în epoca bizantină, altele în memoria otomană, iar altele trăiesc prin povestirea orală. Împreună, ele arată complexitatea Istanbulului — umbrele, splendoarea, tristețea sa.”

Și ele sunt la fel de simbolice pe cât sunt narative — Medusa reprezintă justiția negată; Hezarfen Ahmed Celebi, visul imposibil al zborului; Cucerirea, o schimbare tectonică în istoria lumii; Turnul Fecioarei, refuzul iubirii de a fi uitată.

Spectacolul începe deasupra Cisternei Basilica, unde mulți turiști își încep călătoria în Istanbul. Dar aici, mitul Medusei nu este doar ceva sculptat într-o coloană — prinde viață.

Pe măsură ce luminile se schimbă, ne regăsim înconjurați de Turnul Fecioarei, ridicându-se ca un semn de întrebare în Bosfor. De secole, acest turn a fost inima nenumăratelor legende — de la povestea unei prințese condamnate de o profeție, la un turn singuratic care ghidează marinarii prin noapte. Un loc al misterului, al granițelor, al destinului.

Apoi, privirea noastră se îndreaptă spre malul opus. Hezarfen Ahmed Celebi stă în vârful turnului Galata, vântul trăgându-l de aripi. Jos, strâmtoarea Bosfor se întinde larg și sălbatic — un izvor argintiu al îndoielii. Orașul își ține respirația — timpul se opreşte, de parcă până și istoria nu este sigură ce urmează.

În spatele lui se află un imperiu sceptic față de zbor; în față, cerul Üsküdarului și silueta Turnului Fecioarei, atemporală și așteptând.

Cu o respirație adâncă, el sare — nu doar în aer, ci în legendă.

„Această scenă este despre credința în imposibil”, spune Turgay Temiz, directorul de operațiuni al spectacolului. „Este despre a visa ceva atât de nebunesc încât să facă istorie.”

Și mai mult: de la grația spirituală a dervișilor rotitori, la strălucirea arhitecturală a lui Mimar Sinan, tunetul cuceririi, dansul piețelor grăbite, tăcerea iubirii interzise și licăririle profețiilor pierdute — fiecare legendă se desfășoară precum Istanbulul însuși: stratificat, imprevizibil și mereu viu.

Personaje care transcend

Fiecare actor joacă mai multe roluri, deseori având doar câteva secunde pentru a se transforma între identități. „Sunt atât de multe personaje de întruchipat, iar ritmul este intens”, spune dansatoarea Tuğçe Doygunel. „Dar când simți energia publicului, devine exaltant. Îți dai seama că acesta nu este doar un spectacol — este memoria făcută vizibilă.”

Actorul Ozan Fakioğlu, care dă viață unor figuri de la Hezarfen la Fatih Sultan Mehmet, spune următoarele: „Când ieși afară după spectacol, vezi orașul diferit. Orizontul nu mai este doar arhitectură. Este poveste.”

Pentru mulți spectatori, Legendele Istanbulului reprezintă prima întâlnire cu aceste povești — nu ca fapte, ci ca sentimente.

„Am învățat lucruri pe care nu le știam”, spune Elif Barıș, o elevă de liceu. „Cum ar fi faptul că Mimar Sinan a primit pietre speciale de la sultan pentru a restaura o moschee. Spectacolul a făcut să pară real. Le-am spus tuturor că trebuie să vadă asta.”

Mama ei, Aygül Barış, profesoară la o școală internațională, a fost la fel de impresionată: „A fost plin de bucurie și informativ. Ne-am distrat — și ne-am amintit. Îl recomand cu tărie familiilor și elevilor.”

Sibel Canavar, o altă educatoare, vede spectacolul ca fiind mai mult decât o reprezentație: „Acesta ar trebui să facă parte din educație. Când vizualurile, sunetul și povestea se îmbină astfel, istoria devine de neuitat. Îmi voi încuraja elevii și părinții lor să meargă.”

Dincolo de divertisment

Pentru Ceylan și Temiz, spectacolul acționează și ca o formă de putere soft — un mod prin care Türkiye își spune propria poveste, cu propria voce. „Aceasta nu este doar turism”, spune Temiz.

„Este proprietate culturală. Spunem: acestea sunt poveștile noastre — și suntem mândri de ele.”

Se fac planuri pentru a extinde formatul în întreaga Türkiye: de la coșurile de zâne din Cappadocia la ruinele însorite din Antalya, fiecare regiune ar putea în curând să-și pună în scenă propriile legende vii.

„Fiecare oraș este o epopee proprie”, spune Ceylan. „Vrem să creăm o arhivă națională de mitologie — una prin care oamenii să poată păși.”

Pe măsură ce scena finală se termină, luminile se sting. Dar mitul nu se oprește. Pentru că atunci când ușile teatrului se deschid, publicul nu se întoarce în prezent. Ei pășesc direct în legende. În Galata. În vuietul Bosforului. În ecourile fiecărui cuvânt pe care tocmai l-au auzit.

„Aceste povești nu sunt antice”, șoptește Ceylan. „Sunt ale noastre. Sunt vii. Și le purtăm mai departe — în fiecare zi, la fiecare pas.”

Și în acel moment, Legendele Istanbulului devin ceea ce au fost întotdeauna menite să fie: nu o scenă, ci un oraș care își amintește de sine.