Un moment istoric a avut loc la Casa Albă, când președintele SUA, Donald Trump, a reunit liderii Armeniei și Azerbaidjanului la Washington în cadrul unui summit important pentru pace — un eveniment care pare să fi pus capăt unuia dintre cele mai îndelungate conflicte izbucnite după prăbușirea Uniunii Sovietice.

Prim-ministrul armean Nikol Pashinyan și președintele azer Ilham Aliyev au semnat noi acorduri strategice cu SUA înainte de a susține o declarație comună prin care s-au angajat să rezolve pașnic disputa lor de zeci de ani.

Două componente cheie ale acestui drum spre pace sunt recunoașterea reciprocă a granițelor recunoscute la nivel internațional — fără revendicări teritoriale — și crearea unei rute de tranzit care să lege Azerbaidjanul propriu-zis de exclava sa Nahicevan printr-o fâșie îngustă din sudul Armeniei.

Acest coridor, care va fi cunoscut sub numele de Ruta Trump pentru Pace și Prosperitate Internațională (TRIPP), va fi gestionat de un consorțiu de afaceri susținut de SUA pentru o perioadă de 99 de ani.

Ideea unui coridor de transport în această regiune nu este nouă. De fapt, o astfel de rută a existat sub diverse forme timp de decenii, până când Armenia a blocat-o în anii 1990.

După cel de-al Doilea Război din Karabah, conceptul a fost reluat sub numele de Coridorul Zangezur, deși nu s-au făcut progrese semnificative în acest context.

Dar nimeni nu se plânge, deoarece coridorul servește intereselor tuturor părților, indiferent de denumirea sa.

Avantajele pentru Türkiye

Pentru Türkiye normalizarea relațiilor dintre Armenia și Azerbaidjan are două implicații geopolitice principale.

Prima este posibilitatea unei mai mari reziliențe a rutelor de transport care conectează Türkiye de inima continentului eurasiatic.

În prezent ruta principală a Türkiye trece prin Georgia către Azerbaidjan și apoi traversează Marea Caspică spre Asia Centrală.

Această rută este bine testată și a ajutat la consolidarea rolului Türkiye ca hub regional de transport. Legături de tranzit precum calea ferată Baku–Tbilisi–Kars și conductele de energie precum Baku–Tbilisi–Ceyhan și Coridorul Sudic de Gaz au fost esențiale pentru conectivitatea Türkiye cu piețele globale.

TRIPP nu este conceput pentru a concura cu aceste rute deja stabilite, ci mai degrabă pentru a le completa.

Adăugarea unei a doua rute prin Nahicevan, Armenia și apoi Azerbaidjanul propriu-zis ar oferi o alternativă pentru utilizarea comercială și ar spori redundanța, asigurând că comerțul Türkiye către este rămâne sigur chiar și în cazul instabilității regionale sau al evenimentelor geopolitice care ar perturba coridorul georgian.

Mai mult, acest coridor oferă Türkiye cea mai directă legătură de tranzit și comunicații cu restul lumii turcice din Eurasia.

Acest lucru aduce o realizare geopolitică mai amplă — o integrare mai strânsă în cadrul Organizației Statelor Turcice (OTS).

De la înființarea sa ca Consiliul Turcic în 2009, OTS a urmărit să aprofundeze legăturile culturale, istorice și lingvistice comune, consolidând în același timp relațiile economice și comerciale între țările turcice din Eurasia.

În al doilea rând, normalizarea dintre Erevan și Baku creează un spațiu politic mai larg pentru normalizarea relațiilor dintre Türkiye și Armenia.

Türkiye și Armenia au avut o relație dificilă în ultimele decenii. Deși Türkiye a fost una dintre primele țări care a recunoscut independența Armeniei după prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991, relațiile s-au deteriorat rapid după invazia Armeniei în Azerbaidjan la începutul anilor 1990.

În 1993 Türkiye a fost printre susținătorii unei rezoluții a Consiliului de Securitate al ONU care cerea forțelor armene să se retragă din regiunea azeră Kelbajar, pe care o ocupaseră în timpul luptelor.

Mai târziu în acel an relațiile diplomatice dintre cele două țări au fost întrerupte, iar Türkiye și-a închis granița cu Armenia. De atunci, relațiile diplomatice dintre Türkiye și Armenia au înregistrat doi pași înainte și unul înapoi.

Înainte de a elibera întregul său teritoriu în septembrie 2023, Azerbaidjanul a recâștigat mai întâi o mare parte din teritoriul luat de Armenia în anii 1990 în timpul celui de-al Doilea Război din Karabah din 2020.

Când Kelbajar a revenit sub controlul azer în noiembrie 2020, mulți s-au întrebat dacă acest lucru ar putea deschide calea pentru o reînnoire a angajamentului diplomatic între Türkiye și Armenia.

Cu toate acestea, dincolo de problema specifică a Kelbajarului, Ankara a menținut constant că negocierile autentice cu Erevan ar putea avea loc doar odată ce Armenia și Azerbaidjanul își normalizează relațiile și semnează un acord de pace.

Acum că un tratat de pace pare să fie pe cale de a fi ratificat, noi posibilități ar putea apărea pentru relațiile Türkiye-Armenia.

Contextul general

Trebuie menționat că beneficiile normalizării dintre Armenia și Azerbaidjan nu se limitează doar la Ankara și Baku. Ele se extind și la Erevan.

Armenia este o țară săracă, iar în ultimele trei decenii și jumătate de conflict înghețat asupra Karabahului, a fost exclusă din multe dintre proiectele majore de infrastructură energetică și de transport din regiune.

Este dificil de cuantificat cu exactitate cât de mult a pierdut Armenia din investiții străine ca urmare a acestui conflict, dar este sigur că miliarde de dolari în proiecte potențiale au ocolit țara din cauza conflictului său nerezolvat cu Azerbaidjanul.

Acum că pacea pare la îndemână și Armenia este pe punctul de a avea relații normale cu toți vecinii săi, va fi bine poziționată să participe la noi inițiative de infrastructură energetică și comercială.

În timp, acest lucru ar putea aduce beneficii substanțiale economiei Armeniei.

Pentru Türkiye, acordul de pace dintre Armenia și Azerbaidjan reprezintă mai mult decât o nouă infrastructură — acesta marchează o oportunitate strategică de a coopera cu Caucazul de Sud într-un mod care promovează stabilitatea, creșterea economică și conectivitatea regională.

Prin completarea coridoarelor de tranzit existente, deschiderea ușii către normalizarea relațiilor cu Armenia și conectarea mai strânsă ca niciodată a lumii turcice, Türkiye poate contribui la inaugurarea unei noi ere în Caucazul de Sud, în care cooperarea înlocuiește conflictul, iar prosperitatea comună devine fundamentul pentru o pace durabilă.